Părintele Ghelasie de la Frăsinei.

Repere iconice spre depăşirea crizei contemporane.

† Mitropolitul Serafim (Joantă)

În scurtul cuvânt despre Părintele Ghelasie, apărut în cartea „Ghelasie Isihastul – iubitorul de Dumnezeu”, mărturiseam că nu cunosc pe nici unul din ucenicii acestui cuvios pentru „ca să pot judeca în ce măsură aceştia sunt integraţi în Biserică şi au duhul Ortodoxiei”. Acum, după ce l-am cunoscut pe fratele Florin Caragiu şi am citit cărţile publicate de dânsul în editura Platytera cu mărturii despre Părintele Ghelasie, mă bucur să pot afirma cu toată convingerea că ucenicii Părintelui aparţin cu trup şi suflet Bisericii şi au duh autentic ortodox. Mai mult, ei sunt buni teologi şi misionari, prin tâlcuirea şi popularizarea gândirii Cuviosului Ghelasie de la Frăsinei – unul din cei mai profunzi monahi români – gândire care se înscrie pe linia înnoirii teologice lansată la noi de Părintele Dumitru Stăniloae – Teologul. Dacă scrierile Părintelui Ghelasie par multora greoaie, datorită stilului şi vocabularului său foarte personal, ceea ce poate descuraja lectura lor, iată că ucenicii lui ni le fac accesibile prin „tălmăcirea” lor, pentru ca de ele să se bucure cât mai mulţi.

Cred că tocmai stilul şi vocabularul său aparte au făcut pe unii să se grăbească să-l condamne ca dezvoltând o mistică nebuloasă, netradiţională, un fel de gnosticism modern. Că nu este deloc aşa o dovedesc nu numai ucenicii săi, ci şi dezamăgirea celor care, ispitiţi de tot felul de sincretisme şi gnosticisme, la modă în zilele noastre, s-au apropiat de Părintele cu nădejdea că vor găsi în el un mentor. Rezultatul a fost că pe mulţi din aceştia, Părintele i-a câştigat pentru singura mistică sănătoasă care este aceea a Bisericii.

Am putea spune chiar că, prin stilul lor, scrierile Părintelui Ghelasie sunt ca o capcană în care se prind tocmai cei ce caută în ele esotericul, ocultul, sincretismul religios.

În fond, în scrisul său, Părintele încearcă o actualizare a tradiţiei mistice ortodoxe într-o viziune iconică prin întoarcerea de la teologia scolastică la teologia biblic-patristică. El a sesizat ca nimeni altul până acum, caracterul iconic al spiritualităţii româneşti ca o pecete inconfundabilă a Tradiţiei ortodoxe în general.

În lucrările Cuviosului Ghelasie se poate urmări o neîncetată strădanie de a concretiza şi prelungi în deschideri mistice chipul liturgic al Ortodoxiei. Ritualul de închinare personal izvorăşte din ritualul eclezial şi în asemănare cu acesta, având ca finalitate prefacerea duhovnicească.

O importantă contribuţie a Părintelui Ghelasie constă astfel în viziunea sa unitară, nefragmentată asupra vieţii creştine: astfel, părintele abordează din numeroase unghiuri legătura dintre viaţa liturgică a Bisericii şi trăirea personală, de taină. Liturghia însăşi a Bisericii este privită după asemănarea Iubirii Intratreimice dumnezeieşti.

Ca un exemplu, înţelegerea biblic-patristică a chipului omului ca şi icoană a Chipului Fiului lui Dumnezeu este concretizată de el în practica isihastă prin rugăciunea iconică, ca gest ce cuprinde omul întreg, suflet şi trup, gest de închinare după asemănarea dăruirii de Sine a Fiului către Tatăl, întru bucuria Preasfântului Duh. Viaţa se descoperă astfel ca o liturghie a prefacerii duhovniceşti.

În contextul devalorizării crescânde a tainei trupului într-o lume asaltată de „valorile de consum”, Părintele Ghelasie oferă deschideri spre regăsirea ethosului creştin, în care trupul are menirea de „altar al întrupării-împărtăşirii dumnezeieşti”.

Asceza creştină atât de puţin înţeleasă într-o lume a comodităţilor şi exploziei informaţionale care ne asaltează şi ne copleşesc, ni se descoperă tocmai în această finalitate de „refacere a condiţiei euharistice”, de „învăpăiere de dumnezeiescul dor” şi pregătire pentru împărtăşirea cea fără de osândă cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Cititorul este sensibilizat printr-o înţelegere mai profundă şi detaliată asupra unor aspecte cu care se confruntă în mod dramatic lumea de astăzi. În consideraţiile sale, Părintele Ghelasie stăruie asupra „chipului teologic” al omului, ce-şi are originea în iubirea dumnezeiască şi împlinirea în taina naşterii duhovniceşti.

Căsătoria este zugrăvită în aceeaşi modalitate iconic-liturgică ca taină a naşterii. Copiii, arată Părintele Ghelasie, poartă în ei prin moştenirea genetică memorialul – afectat de distructivităţile păcatului – al părinţilor, neamului şi întreg trupului umanităţii. Totodată, ei au menirea şi darul de la Dumnezeu spre a curăţi şi sfinţi memorialul moştenit sau dobândit, prin Sfintele Taine ale Bisericii şi rodirea personală într-o viaţă de rugăciune.

Înţelegerea de către omul de astăzi a acestui adevăr este fundamentală pentru propria sa însănătoşire şi creştere duhovnicească, pentru evitarea unor greşeli tragice ce duc la amplificarea memorialului anarhic şi distructiv. În acest sens, uciderea pruncilor zămisliţi are în acelaşi timp pentru părinţi un caracter de autodistrugere, căci copiii sunt purtători tocmai ai darului lui Dumnezeu spre mântuire.

„Trauma avortului” ce survine mai devreme sau mai târziu şi afectează viaţa celor părtaşi la această faptă, în special pe a mamei, a fost semnalată de numeroşi cercetători din domeniul medicinii, sociologiei, psihologiei şi psihiatriei. Pruncuciderea îl aruncă pe cel răspunzător într-un con de umbră, pe povârnişul unui destin tragic, marcat prin tulburări psiho-fizice din care numai harul dumnezeiesc, prin participarea la Tainele Bisericii, îl poate scoate şi reînnoi.

Pe de altă parte, se descoperă importanţa căsătoriei tocmai ca taină a naşterii ce împlineşte chipul omului. Relaţiile trupeşti în gol de naştere poartă pecetea neîmplinirii, a lipsirii de darul dumnezeiesc, de chipul naşterii ce încununează viaţa conjugală. Căsătoria este înţeleasă de Părintele Ghelasie ca „liturghisire a tainei naşterii”. A naşte şi a creşte după cuviinţă copii sfinţi este taina sfinţeniei conjugale. Această perspectivă oferă generaţiilor actuale reperele creştine spre a înţelege şi depăşi criza relaţiilor familiale, prin resacralizarea înţelegerii trupului şi reînceperea liturghisirii personale în Trupul Bisericii, spre rodirea în viaţa noastră a Tainelor dumnezeieşti.

În acest sens, este important ca părinţii să participe cât mai mult la Tainele Bisericii şi să se facă părtaşi cât mai mult în viaţa lor sfinţeniei Bisericii, nu numai pentru ei, ci şi pentru ca să nu dea copiilor şi tuturor celor pe care-i iubesc o moştenire încărcată de „memorii distructive” sau un „dar otrăvit”. Păcatele Părinţilor slăbesc fondul genetic al copiilor. Avorturile „încarcă” nu numai pe părinţi, ci adaugă şi la „zestrea-crucea” copiilor pe care i-au născut sau îi vor naşte. Astăzi, asistăm la o creştere fără precedent a bolilor pe fond genetic. Numărul de îmbolnăviri de cancer la copii este într-o îngrijorătoare creştere.

Părintele Ghelasie atrage atenţia asupra responsabilităţii omului privind propria menire, propria creştere în drumul său spre „hotarul veşniciei”. Înţelegerea sobornicească a acestei responsabilităţi ajută la ieşirea din tragedia egoismului ce-şi caută în lume o satisfacere oarbă şi individualistă şi susţine dorul după transfigurarea duhovnicească. Soluţia de oprire a derapajului vieţii este una singură: intrarea în baia curăţitoare şi rugul sfinţitor al Tainelor dumnezeieşti.

De asemeni, Chipul monahal este înfăţişat de Părintele Ghelasie lumii de astăzi, în măreţia şi importanţa lui dumnezeiască. Părintele îl descoperă pe acesta ca „taina naşterii de la hotarul veşniciei”, „taina veacului viitor”, a „refacerii şi desăvârşirii chipului de rai în icoana de împărăţie, chipul unirii euharistice şi al vederii eshatologice, al stării faţă către faţă cu Dumnezeu”.

Strădania neobosită a Părintelui Ghelasie de a da „repere iconice” omului contemporan, dezorientat de „pierderea chipului printre cele ale lumii”, grija sa iubitoare de Părinte pentru alinarea şi reîmbisericirea omului de astăzi este o pildă vie şi ziditoare pentru împlinirea menirii creştine de „aluat ce dospeşte toată frământătura” lumii.

Îmi exprim încă o dată bucuria că ucenicii Părintelui Ghelasie s-au angajat în acest demers important al cercetării şi clarificării scrierilor sale, spre folosul şi zidirea noastră, a tuturor. Cele trei volume publicate până acum: „Iconarul iubirii dumnezeieşti”, „Cuviosul Ghelasie Isihastul” şi „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu” au stârnit un viu interes şi au pus în lumină o viaţă exemplară şi un cuget imprimat de duhul rugăciunii, plin de pătrundere spirituală şi aplecat asupra problemelor presante ale vieţii actuale. Chipul Părintelui Ghelasie se adaugă la pleiada marilor duhovnici şi mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe, de Dumnezeu dăruiţi nouă spre „a umbla întru înnoirea Duhului”, întăriţi fiind pe „Piatra cea din capul unghiului, Hristos, Domnul nostru”.

Nürnberg, 11 aprilie 2005

La praznicul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica

(Cuvânt introductiv la volumul „Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu”, Ed. Platytera, Col. Isihasm, Bucureşti, 2005)